Traim vremuri agitate, cu schimbari radicale in lume, pline de framantari sociale, politice sau economice. Privim la televizor, mergem pe strada si observam oameni nemultumiti, agresivi, cu nelinisti care parca se incolacesc in jurul sufletelor lor ca niste liane din ce in ce mai groase. Daca ne analizam temeinic comportamentul, vom observa ca nu trece o zi fara ca noi insine sa nu gandim negativ la adresa cuiva, fara sa dispretuim sau sa insultam, chiar si in gand, pe cineva. Dar fiecare fapta ni se intoarce intr-un fel sau altul. Daca azi m-am rastit la soferul din fata mea, care nu porneste la timp atunci cand se schimba culoarea rosie la semafor, maine cineva va proceda la fel cu mine, sau imi voi gasi locul de parcare ocupat, fiind nevoit sa identific persoana respectiva si sa rezolv situatia, ceea ce implica un efort mult mai mare din partea mea. Legea universala a bumerangului ne spune ca tot ceea ce transmitem catre Univers, ni se intoarce inzecit. Vibratia pe care o transmitem printr-un cuvant, fapta sau gand, se reflecta ca intr-o oglinda si se intoarce catre noi de zeci de ori mai puternica. Intre mine si gestul meu se creeaza un cordon energetic, efectele intorcandu-se pe directia actiunii si lovind autorul. Abia atunci cand intelegem pe deplin acest efect de recul, de bumerang al actiunilor noastre, vom sti cat de importanta este linistea interioara. Daca intelegem ca totul e vibratie, cuvintele, gandurile, faptele, vom invata sa ne “jucam” cu energiile emise, le putem amplifica, putem crea energie pozitiva in casa, pe strada, pe Pamant, in tot Universul. Veti spune: Bine, dar ce fac atunci cand cineva ma insulta? Ii intorc si celalalt obraz? Atunci cand cineva te insulta, e problema lui pentru ca face asta, nu a ta. Daca te afli intr-o stare de pace interioara perfecta, nimic din exterior nu te va afecta. Ba mai mult, vei privi plin de compasiune acea persoana si vei simti nevoia sa-l ajuti sa iasa din acea stare. Un om furios este un om bolnav, iar cand intalnesti un om bolnav, nu te certi cu el, il duci la spital. Jacques Salome, celebrul psihosociolog francez, intemeietor al metodei E.S.P.E.R.E. (Energie Specifica Pentru o Ecologie Relationala Esentiala) spunea:
”Daca va faceti proiecte pentru un singur minut, iubiti-va.
Daca va faceti proiecte pentru o singura zi, invatati sa iubiti.
Daca va faceti proiecte pentru un an, semanati grau.
Daca va faceti proiecte pentru zece ani, semanati un arbore.
Daca va faceti proiecte pentru o viata, pentru o singura viata, intrati in lumea copiilor.
Daca va faceti proiecte pentru 50 de ani, dedicati-va educatiei persoanelor.
Daca aveti in vedere proiecte pentru eternitate, militati incepand de astazi pentru o viata fara violenta.”
Lumea noastra este reflexia sufletului nostru. Daca eu sunt un om diferit, e de ajuns ca intreaga mea lume sa se schimbe. Ea inceteaza sa mai existe in vechea sa ipostaza.
Povestea celor 3 porti
Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
- Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: SCHIMBA LUMEA!
- Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritotului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii
rezistara.
Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.
Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI!
- Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari. El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata
ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe
care trebuie sa o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei
porti pe care scria:
SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!
- Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci
inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si
combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce
cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi
pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si
pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina
niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a
merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul
si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele
celei de-a treia porti pe care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci
cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
-In lupta devenim orbi, isi zise el.
Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul
lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele,
frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le
iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se
judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l
intreba:
- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
-Am invatat ca urand sau detestand o parte din
mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am
invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu
trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta,
pe spatele careia scria:
ACCEPTA-I PE CEILALTI!
Si in jurul lui recunoscu toate personele pe care le-a intalnit in viata sa, pe
cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat,
pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si il intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte.
Continua drumul. Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA! Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor
lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
- Ce ai invatat pe drumul asta?
- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata; cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nicio conditie.
- Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
http://www.revistafelicia.ro/articol_1010679/legea_bumerangului.html