De ce ne multumim cu putin, cand putem avea totul? De ce ne amagim, tipand in gura mare: "Sunt fericit!"... cand de fapt lacrimile ne curg pe perna in fiecare seara? Primim multumiti apa indulcita cu zahar... dar putem gusta nectar. Ne bucuram zilnic de lumina artificiala a unui bec... dar cand am privit ultima oara spre SOARE? De ce? Pentru ca este comod, pentru ca avem senzatia fericirii de moment si ne imaginam ca aceste senzatii adunate ne pot aduce FERICIREA cea mare. Si uitam, desigur, clipele scurte de luciditate, cand stim ca acestia nu suntem noi cu adevarat, le alungam repede, pentru ca nu cumva sa pierdem FERICIREA... care parca sta sa ne umple... si totusi suntem inca GOI. De ce? Pentru ca ADEVARATA FERICIRE presupune efort, respectarea unor principii, adevar, acceptare, IUBIRE.